Rezistați la o poveste luuuungă?
Cred ca este cea mai lungă de până acum, ever!
Este despre:
* Cea mai frumoasă aventură pe bicicletă, prin Europa!
* Proiectul „Healing Hands Cycling Club” care a cuprins 11 oameni, 8 biciclete, 3 mașini de asistență, 800 km, 3 țări – în 8 zile! Elveția, Franța, Germania.
* Rucsacul cu produse doTERRA care mi-a fost cel mai bun ajutor, pe lângă suportul moral al soțului meu (șofer pe una din mașinile de asistență): suplimentele LLV, Terrazyme, Pb Assist, TerraGreen, Copaiba, Lemon, Balance și muuuuult Deep Blue.
* Despre o echipa mare, doTERRA România care ne-a susținut, donând pentru cauzele umanitare pentru care pedalam atunci și astfel am reușit să ne atingem obiectivul de 25.000$. (aici ai mai multe detalii http://healinghandscyclingclub.com/)
* La fel de bine, poate fi despre oricare dintre noi, pentru că atunci când îți dorești ceva și îți pui toata energia acolo – se ÎNTÂMPLĂ, și chiar peste limite!
* Și despre regretul că, în acest an, cursa nu a mai avut loc și… ne-am reorientat, pedalând fiecare în țara noastră, solitari, dar uniți online! Continuăm să ridicam nivelul de conștientizare asupra proiectelor umanitare Healing Hands doTERRA, anul acesta încercând să strângem 30.000 euro! By the way… We did it! 36.000 euro pe care DoTERRA i-a dublat, așa cum a promis! Iubesc compania asta!
Da, am fost prima româncă din echipa de cicliști HH doTERRA, împreună cu alți 7 voluntari din Spania, Elveția, Franța, Scoția și Italia.
Vreți să vă povestesc cum a fost? Haideți în jurnalul meu!
❤️8 mai 2019, dimineața – prima zi de cursă:
3 grade Celsius, ploaie maruntă soră cu zăpada udă. Și asa se anunța să fie toată ziua, până în prima localitate de finish, după 70 km. Ne-am pierdut, am făcut cam 85 :). Spre seară am ajuns in Oddens (Elveția) uzi, terminați, happy, trântiți pe jos sau pe fotoliile din recepția pensiunii… Cred că am purtat cu mine pe bicicleta litri și litri de apă, în hainele îmbibate la refuz, fiindca echipamentul de ploaie nu a făcut față. Am stat două ore sub pături super pufoase ca să îmi reglez respirația în mod conștient și să urc temperatura în corp la nivelul normal.
Trei picături de COPAIBA (sunt aproape sigură că au fost 4 fiindcă mâinile îmi tremurau de frig) și am reușit să adorm într-o pace și liniște divine, ca să îmi reîncarc bateriile pentru a doua zi. Și durerea de spate nu ceda, aceea veche pe car o credeam pierdută și uitată. De la primele junghiuri, gandul mi-a fost clar: „Of, pe voi vă cunosc…”
❤️9 mai 2019 – tot ploaie…
A fost o zi foarte grea, peste 100 km, majoritarea în urcare cu o pantă maximă de 31 grade! Durerea de spate a făcut ca urcarea în pantă era un chin, iar coborârea eliberatoare! Noaptea a fost plină de razboi, eu cu mine! Către dimineață am adormit iepurește, cam 15-20 minute, mă trezeam și simțeam că am dormit adânc si bine. Și iar o tura de 15-20 minute cu o trezire înviorată… Slăvit să fie Domnul! La ora 7 eram la micul dejun, cu gândurile mele, încărcată pozitiv, cu liniștea, lumina și puterea de care aveam nevoie… Toți ne-am luat suplimentele, apa, magneziul, Deep Blue – deja era clară rutina. Hai către Delemont, hai către Franța!
❤️10 mai 2019 – am “mușcat” o bucată din Franța
Ce zi! Plină de putere am fost, toată ziua: soare, frumos și… vânt din față! Urmăream vârfurile arborilor înalți și chiuiam toți de bucurie atunci când vedeam că vântul ar vrea să își schimbe directia și ne doream să îl simțim din spate, ca un avânt. Un indicator simplu marca trecerea dintre Elveția și Franța, ca într-un pustiu. De ce mă așteptam să fie mai pitoresc, oare?
A fost ziua în care am realizat că ceea ce facem este „o dată-n viață”… A fost ziua în care, la amiază, ne-am oprit într-un sătuc și, acolo pe jos, pe ciment, am avut cel mai fain picnic împreună!
Crema DEEP BLUE era pe terminate și urma să încep al doilea tub. Elixir minunat!
❤️11 mai 2019 – ziua în care m-am rătăcit în pădure
Ziua a patra ne-a dus către Breimsach (pe Rin) și a fost și prima zi pe pământul Germaniei, deci încă un pic! Dumnezeu a avut o protecție specială in acea zi pentru că… m-am pierdut! Mergeam fiecare in ritmul lui, detasați de pluton și am luat un traseu care era semnalizat ca fiind deschis, pe GPS! Ei bine, era marcată o rută ocolitoare pe un panou și cam atât. Era ora 7 seara și eu mă învârteam prin padure, urmând câteva cărări bifurcate, fără să știu unde sunt. Claudiu mă vedea pe aplicatie, dar nu putea ajunge la mine cu mașina de intervenție. Chiar mi-a fost frică! M-am rugat lui Dumnezeu să mă scoată la drum circulat: nu numai că m-a scos, dar în apusul acela care se derula rapid, mi-a trimis un înger păzitor, o doamna cu bicicleta ei care la ora aceea m-a condus nu numai până în Breimsach, ci până în fața hotelului unde aveam cazarea…
Deci ca să mă înțelegeți: era aproape întuneric și telefonul meu era zero baterie… Eram atât de mulțumitoare pentru bunătatea ei! Mergând în tandem cu ea, ultimii 20 km, m-a întrebat dacă bicicleta mea este electrică. Nu, i-am raspuns… „Stai un pic…De dimineață ai pornit din Franța? Sunt 140 km! Nu cred ca ești robot!” Corpul meu deja ținea ritmul pe pilot automat – știam că trebuie să îi dau corpului meu tot ce este mai bun, așa că suplimentele mi-au fost aliați credincioși, asa cum v-am spus.
Am ajuns la hotel, este!!! Sus pe o stâncă, înconjurat de drumuri înguste și pietruite, îmi amintea de pitorescul Cetății Sighișoara! Ce sentiment plăcut de ”acasă” …
❤️12-13-14 mai 2019 – drum lin printr-o țară de basm
Au fost zile așa de faine! Am biciclit, am râs, am reparat pene, am schimbat lanțuri, wow ce echipă faină am fost!
Canalele navigabile de pe Rin sunt superbe și se întind pe zeci și zeci de kilometri, plini de verdeață și liniște, cu rațuște, lebede, bărcuțe… 3 zile de gânduri eu cu mine! Doamne, câtă frumusețe! Canalele înguste ne-au determinat să pedalam și separați, fiecare în ritmul său, astfel încât fiecare să se bucure deplin de aventura sa.
Am simțit libertatea pe care numai un ciclist o poate simți. Germania este superbă! Castelele medievale, mici și dese, pe vârful munților pitici – sunt absolut spectaculoase! Oamenii, fie pietoni, fie șoferi, au un respect deosebit pentru cicliști și asta te umple de recunoștință, la rândul tău.
❤️15 mai – the final countdown
Ne-am trezit cu un oarecare regret, toți. Dar și cu așteptare! Ultima zi! Ziua pentru care am muncit atât! Ziua pentru care am sacrificat multe va fi la 70 km distanță! Doar 70…
Ne-am oprit cu 13 km înainte de Dusseldorf, pentru un ultim sandwich. Am ras, ne-am îmbrățișat și știam că niciodată nu vom mai pedala împreună, în exact aceeași formulă: chiar a fost o dată în viață. Hei, guys, chiar e ultima sută de metri…
Ce amuzant a fost să ne strigăm dupa porecle! “Il Duce”, “Correct Ed”, “Jane Fonda”, “Rapunzel”, “Just Frank” ”Detroit” !
❤️❤️❤️ Am ajuns! Dussledorf, podul de intrare în oraș! Muzica mergea la maxim pe bicicleta lui Roger: “The final Countdown”, yuhu!!! Eram mai vioi ca niciodată! Pedalam, cântam cu gura până la urechi, semnalizam, radeam, strigam… Yuhuuuu! “Il Duce”striga din față: “Încă 9 km!”… Și toți strigam să dăm vestea pana la coada șirului: 9, 9, 9, 9…. Apoi 8,8, 8, apoi 7… Cu un km înainte ne mai oprim încă o dată și facem ultima poza. Ne îmbrățișăm iar, urcăm pe biciclete și pornim… Auzim strigate și vedem oameni cunoscuți, oameni dragi care au ieșit din conferință ca să ne aștepte!
Nu știu unde să opresc dar nici nu mai știu să opresc! Hei, stop… Ușor, Geta! Frână! Vine Moni, draga mea Moni, mă ia în brațe și în momentul acela știu că m-am scos din priză. A fost primul chip pe care l-am vazut, cea a omului care în fiecare dimineață își punea ceasul să sune foarte devreme, ca să îmi pună pe messenger un mesaj motivațional pe care eu să îl găsesc când mă trezesc. Mesajul ei de dimineață îmi ridica spiritul! Și al Claudiei, și al mamei mele … „Moni”, i-am scris într-o dimineață, „vreau ca tu sa fii prima pe care o văd!”
Dupa câteva ore mă uit pe filmarea făcută la finish și o văd pe Moni cum aleargă către mine cu o viteză de parcă scapa avionul… Nu a uitat! O văd și pe Carmen care se aplecă să mă îmbrățișeze și eu am lovit-o cu casca… Când am făcut asta??? Revăd toate mâinile care mă îmbrățișează și știu că am reușit! Primesc un pliculeț de DEEP BLUE și mă credeți că încă îl mai am?
Îl caut pe Silvan și îi strig în glas de izbândă ceea ce am vrut să îi spun de 3 luni încoace: “Silvan!!! FĂRĂ BICICLETĂ ELECTRICĂ!!!” Știe el de ce 🙂
Cred că e timpul să închei, dacă nu v-am pierdut până aici… Fetelor, dragele mele, orice este posibil! Orice! Priviți în voi – puteți schimba lumea! Noi am făcut-o pentru un spital din Uganda (Kibibi), Burkina Faso și Moria (Grecia).
Ați început de la o sticluță, așa ca mine. O sticluță de ulei și un cont, un upline, un sponsor, o rețetă, un protocol, o postare… Dacă nu le ai și le dorești, scrie-mi, dar acesta este un subiect diferit.
doTERRA noastră este mai mult decât atât și putem să contăm pe ea ca să ne ajute să schimbăm multe! Noi putem începe cu țara noastră! Healing Hands în România este visul meu și am trecut de prima etapă. Știți că putea fi acolo oricine în locul meu? Pentru că ȘI VOI puteți fi la fel de puternice, dacă inima este acolo unde vă doriți să fie! Țintește sus, și vei fi sus! Iar când ești acolo, privește mai sus – acolo este Dumnezeu care te ține de mână ca să poți. Și nu uita să privești în jos, cu mulțumire către locul din care ai pornit!
Detroit here, over & out :)❤️❤️❤️
